Cu toții avem momente în care simțim că lumea „se urcă pe noi”. Fie că e vorba de vreun mesaj de la șef scris la 10 seara (!), de prietenul care vrea să-i fii terapeut non-stop sau de rudele care ignoră faptul că ai și tu o viață și că există lucruri intime pe care pur și simplu nu ești dispus să le împărtășești, lipsa limitelor ne face să ajungem epuizați. Limitele sunt modul nostru de a spune: „Hei, și eu contez!” Ne protejează sănătatea emoțională, timpul și energia. Fără ele, relațiile devin dezechilibrate și frustrante, așa cum am mai scris și într-un articol anterior. Însă, deoarece mulți dintre noi nu-și dau seama că lipsa limitelor le afectează viața până când nu ajung într-un punct critic, ne dorim să abordăm un pic mai practic subiectul, cu exemple clare și concrete care să-ți vină în ajutor să-ți dai seama din timp dacă ai nevoie de limite. Gândește-te la situațiile de mai sus și hai să le dăm un pic mai mult context.
Ești acasă, relaxându-te după o zi lungă, și primești un mesaj de la șef despre un raport care nu e urgent. În loc să ignori sau să răspunzi a doua zi, te ridici imediat din pat și începi să lucrezi, chiar dacă asta îți strică seara. Dacă acest lucru se întâmplă frecvent, înseamnă că ai lăsat ca munca să-ți invadeze timpul personal. Ai nevoie să clarifici când ești disponibil și când nu. După ce ai clarificat acest aspect, este timpul să și acționezi: comunică programul tău de lucru: „După ora 18:00, prefer să nu discut despre muncă decât dacă este ceva urgent”, stabilește așteptări: „Răspund la mesaje în funcție de programul meu, așa că e posibil să nu răspund imediat” și nu mai răspunde imediat la mesaje în afara orelor de program.
În ceea ce privește prietenul care te sună și te ține în telefon cu orele să se descarce emoțional la tine, dacă, după interacțiunile cu el, ești obosit, tensionat și, uneori, te simți vinovat că nu ai putut să-l ajuți mai mult, înseamnă că prietenia a devenit dezechilibrată. Nu e treaba ta să rezolvi toate problemele altcuiva. Setează o limită de timp de la început: „Pot să vorbesc cu tine, dar doar pentru o jumătate de oră. După aceea, trebuie să mă ocup de ceva.” Și, de ce nu, poți sugera chiar soluții practice: „Poate ar fi util să vorbești cu un terapeut despre asta.”
Sau poate este vorba despre o rudă care decide să te viziteze fără să te anunțe. Te simți obligat să îl primești, deși nu ai dispoziția necesară. Spune direct: „Apreciez că vrei să mă vezi, dar prefer să mă anunți înainte. Nu sunt disponibil acum” și setează o regulă de bază: „Te rog să mă suni înainte să vii, ca să mă asigur că sunt liber. Nu aș vrea să mai fim puși în această situație, neplăcută pentru amândoi.”
Știm că a spune „NU” este greu, mai ales dacă ești genul care vrea să-i facă pe toți fericiți. Dar gândește-te că atunci când spui „da” altora, spui „nu” nevoilor tale. Găsirea cuvintelor potrivite este dificilă, dar nu imposibilă. Poți înlocui „nu” cu ceva mai blând, cum ar fi „Apreciez că m-ai întrebat, dar nu pot acum” și amintește-ți că refuzul tău nu e despre respingerea celeilalte persoane, ci despre protejarea ta. Evident, unii oameni nu vor reacționa bine. Pot să facă glume, să insiste sau să te facă să te simți vinovat. Nu te lăsa intimidat! Începe cu pași mici. Spune „nu” în situații mai simple și crește treptat nivelul de asertivitate.